Infrastructura și Marele Drum al Mătăsii: marea șovăială care ne poate costa viitorul

Suntem într-o conjunctură cu care România nu s-a mai confruntat în istoria ei. Avem pus la dispoziție un morman de bani din partea Uniunii Europene și suntem incapabili să-l folosim, în timp ce cotizăm totuși la bugetul UE. Suntem curtați și de chinezi, care vor să-și construiască pe aici o ramificație a Marelui Drum al Mătăsii, o inițiativă de sute de miliarde de dolari care ar uni Europa de China la nivel de infrastructură (drumuri, căi feroviare, instalații portuare, fibră optică etc.), dar încă nu am definitivat planurile concrete – ce anume, cine, când și cât va construi. Putem deveni în doar 10 ani de zile una dintre porțile principale de tranzit dintre Est și Vest, dar parcă nu ne dăm încă seama de imensa oportunitate care ne este pusă în față.

Balcanii au devenit noua frontieră a investițiilor chinezești. Să nu uităm că în luna decembrie a anului trecut, Ungaria, Serbia și Macedonia au semnat un contract cu China, în urma căruia se va construi o rută care unește la nivel de căi ferate Budapesta de portul Pireu din Grecia, acolo unde gigantul chinezesc COSCO deține în concesiune două terminale. Ruta va fi construită și finanțată de companii chinezești. În același timp în care au investit miliarde de euro în toată Europa de Sud (din Portugalia până în Italia, care a atras grosul investițiilor chinezești), la noi chinezii au intrat deocamdată doar timid: au preluat deja controlul asupra unui terminal de cereale din Constanța, examinează posibilitatea construirii unui tren de mare viteză care să traverseze într-un final țara, iar acesta e doar începutul. Ei construiesc deja nave uriașe de marfă care vor veni în porturile noastre, dar noi încă nu suntem în stare să ținem ritmul.

Interesul chinezilor în România este în special în privința portului Constanța și a căilor ferate. Sursa foto

Unii își închipuie că dacă pierdem banii europeni (bani de la buget nu avem), vom reuși cumva să profităm de banii chinezilor. Dar ca să ne aflăm pe traseul banilor și al mărfurilor care vor veni dinspre Orient spre Occident (și viceversa), trebuie mai întâi de toate să ne facem treaba, atât cu europenii, cât și cu chinezii. Altfel, europenii își retrag banii, iar chinezii pot trece foarte bine pe la bulgari, Varna poate depăși Constanța, iar ruta spre nord o poate lua foarte bine prin Ungaria, nu pe lângă Iași. Iar dezamăgirile și frustrările celor care au investit deja aici vor fi din ce în ce mai mari.

Aceasta a fost impresia pe care mi-au lăsat-o oficialii Ford atunci când i-am întrebat despre modul în care se comportă statul român față de ei, iar declarațiile lor le-am relatat pe deja pe larg, rezumate în exclamația „ar fi bine să facă Ford o autostradă?!”. Dar aceeași impresie mi-o lasă și oficialii Dacia, precum și toți cei care au investit bani în țara asta, de multe ori luând în calcul în planurile de afaceri promisiunile guvernamentale cu privire la infrastructură.

Încă ne mai farmecă viaducte devenite deja banale în Europa. Asta arată cât de înapoiată este încă infrastructura din România

Evident, toate aceste mari companii, la fel ca și chinezii, au propriile lor interese. Autostrăzile, căile ferate și fluviale de transport sunt doar o parte din planul de afaceri – le ajută să aibă costuri mai mici, să ajungă cu marfa mai rapid la destinație, dar mai ales să poată prevedea un flux constant de mărfuri, nu blocat la primul TIR care se pune de-a curmezișul pe un drum din cauza gropilor. Din păcate, deocamdată avem un stat incapabil să se alinieze marilor fluxuri comerciale ale secolului XXI, în care Constanța poate juca un rol similar portului Pireu, iar România să devină un hub uriaș pentru logistică și comerț, fapt care ne-ar asigura nu doar o bunăstare economică, ci chiar și securitatea militară.

Într-o lume care, în ciuda ciocnirilor dintre Est și Vest, se globalizează cu o rapiditate formidabilă, bătutul pasului pe loc în stilul mioritic nu mai costă doar bani, ne costă chiar viitorul. Am pierdut nu mai puțin de doi ani și jumătate sub ilustra baghetă a domnului ministru Șova, iar abia începutul acestui an a văzut organizarea de licitații pentru studii de fezabilitate cu privire la autostrăzi care ar fi trebuit să se afle deja în construcție, Pitești – Sibiu fiind una dintre ele. Da, e foarte bine că s-au finalizat 290 de kilometri de autostradă începuți în urmă cu mai bine de patru ani, dar realitatea crudă e că s-a făcut foarte puțin în foarte mult timp. Polonezii au făcut în șapte ani 2.000 de kilometri de autostradă pe bani europeni, iar noi… noi încă desenăm hărți, iar în următorii doi ani vom vedea în mod realist doar 150 de kilometri de autostradă, cu perspective și mai proaste pentru 2017-2018.

Master Planul pentru transport, aflat încă în perioada retușurilor. O idee bună, dar trenată foarte mult

Ce anume poate rupe acest cerc vicios? Ce anume poate face ca investitorii să nu mai pufnească a disperare (fapt care se traduce, simplu, prin locuri de muncă eliminate)? Simplu: așa cum a ascultat, în ceasul al treisprezecelea, reacția vehementă împotriva abuzurilor ANAF comise din cauza unei legi proaste, așa să asculte guvernul și ce au de spus investitorii mari și medii, dar și transportatorii, atunci când vine vorba de infrastructură. Nu mâine, nu poimâine, ci acum. Să discute direct cu ei și să ia aminte că, dacă nu respectă regulile jocului, ne va amaneta viitorul într-un moment de oportunitate formidabilă pentru România.

Timp de 25 de ani, feedback-ul venit din partea antreprenorilor români a fost ignorat de guvernare după guvernare. Uneori, mai apărea un ministru care chema la el la birou reprezentanții asociațiilor din domeniul pe care-l gestiona. Extrem de rar s-a întâmplat ca vreun plan pus la cale de către aceștia să și fie luat în seamă de același ministru, adus între timp la ordine de către mai-marii din partid, care au știut mereu să direcționeze banii către interese electorale locale, iar nu către planuri regionale și naționale, așa cum era cazul.

Aroganța și ignorarea criticilor și ideilor venite dinspre societatea civilă, iată cel mai mare păcat de care s-au făcut vinovați atât Boc, cât și Ponta, ca să nu mai amintesc de guvernele precedente. Pumnul politicianist pus în gura celor care arată găurile dintr-o strategie făcută pe genunchi nu a făcut ca acea strategie să devină, peste noapte, una bună. Faptul că deja a trecut un trimestru din 2015 și că se va termina anul până când strategia pentru autostrăzi prezentată prima dată în 2013 să înceapă a și fi executată ar trebui să le arate celor de la guvern că nu mai pot ignora la nesfârșit cererile celor care creează valoare în țara asta. Pentru că ignorarea lor duce doar la pierdere de timp și de bani.

Pentru a se ține măcar parțial de promisiuni, Guvernul trebuie să se concentreze extrem de puternic pe conectarea autostrăzilor deja existente

Lunile următoare sunt esențiale pentru a stabili dacă vom avea o autostradă care traversează țara de la Vest la Est gata la finalul lui 2019, pe banii actualei execuții bugetare europene. Aceasta ar activa puternic portul Constanța, iar dacă statul va lua aminte la spusele oficialilor Ford și va draga Dunărea astfel încât traficul fluvial să ajungă la cote profitabile, atunci vom avea două atuuri extrem de greu de trecut cu vederea în competiția de a deveni poarta principală de intrare a mărfurilor dinspre Est spre Vest, cu toate beneficiile care decurg de aici.

Nu doar atât: dacă vom avea un drum expres care să lege Craiova de Pitești și care să scurteze foarte mult timpul de transport nu doar al celor de la Ford, ci și al furnizorilor de piese auto și de alte mărfuri din zona Olteniei, aceasta ar activa economic județe întregi. Vorbim despre 20-30.000 de locuri de muncă în plus! Ca să nu mai vorbesc despre centura Bucureștiului, care ar scurta cu circa o oră traficul dinspre Est spre Vest. Nu în cele din urmă, să avem măcar începute lucrările la o autostradă care leagă Moldova de Transilvania sau de Muntenia, pentru a nu mări decalajul dintre provinciile românești și pentru a trage traficul dinspre Constanța spre nord pe la noi prin țară. Da, toate astea se pot face până în 2020, cu extensie spre 2022!

Dar numai și numai dacă guvernul nu va pierde vremea în această primăvară și început de vară. Mai sunt doar două săptămâni de vreme proastă, vor trece și sărbătorile, e timpul să ne apucăm de treabă. Avem oare cu cine? Sau o vom mai ține într-o mare șovăială, până când un alt mare investitor va mai da cu pumnul în masă?